Mitul lui Dangun (단군왕검):
Miturile tradiţionale ale Coreei antice spun că acum 4000 de ani, Hwanung a coborât lângă un copac Tan, pe Muntele Taebaek, în Coreea de Nord. Tatăl său, Hwanin, l-a trimis pe el si pe cei 3000 de însoţitori să conducă Pământul şi să le asigure oamenilor fericire şi mulţumire. Hwanung a numit acel loc „Sinsi” ( Oraşul Zeilor). Împreună cu miniştrii norilor, ai ploii si ai vantului, a instaurat coduri şi valori morale şi i-a învăţat pe oameni ce înseamnă arta, medicina şi agricultura. În acea perioadă, într-o peşteră din apropiere, trăiau un tigru şi o ursoaică ce işi doreau foarte mult sa devină oameni. Auzindu-le rugăciunile, Hwanung i-a chemat la el, le-a dat 20 de căţei de usturoi si o legătură de pelin şi le-a zis: „ Dacă mâncaţi acestea si veţi evita lumina soarelui pentru 100 de zile, veţi deveni fiinţe umane.” Ursoaica a făcut cum i s-a spus, iar după cele 100 de zile a devenit femeie. În schimb, după numai câteva zile, tigrul nu a mai putut suporta si a fugit în pădurile din munţi. Femeia-ursoaică era foarte recunoscătoare si i-a adus daruri lui Hwanung. Cu toate acestea, cuprinsă de singuătate, femeia-ursoaică s-a întors la copac şi s-a rugat sa fie binecuvântată cu un copil. Hwanung s-a transformat în om, s-a căsătorit cu ea şi astfel i-a dăruit un fiu, Dangun.
Oamenii au primit naşterea lui cu bucurie, mai târziu devenind primul rege uman al peninsulei. Dangun a inventat elementele de bază ale civilizaţiei şi a creat o dinastie ce a durat 1500 de ani.A devenit un lider puternic şi şi-a stabilit capitala la Wanggom (Pyongyang) în anum 2333 d.Hr. Şi-a denumit regatulChŏson, cu capitala la Asadal. În final, la vîrsta umană de 1908, se întoarce pe Muntele Taebaek şi devinde Zeul Muntelui.
Această perioadă a fost urmată de o perioadă numită Kija Chŏson (după regele legendar Kija). Dangun este incă privit ca un mare erou cultural, iar coreenii îl sarbatoresc în fiecare an, în data de 3 octombrie – Ziua Fondării Coreei ( Ziua Deschiderii Cerurilor).