Considerat fondatorul, în anul 37 î.Chr., al regatului Goguryeo, unul dintre cele trei regate istorice coreene, Jumong, la fel ca Alexandru cel Mare sau Ginghis Han, a devenit un adevărat mit. A fost unul dintre acei eroi care şi-a copleşit generaţia şi a schimbat istoria. Dar ce-ar putea fi un om obişnuit sau rege, dacă nu ar cunoaşte dragostea? Din fericire, Jumong a fost nu numai un mare prinţ, ci şi un om care a trăit o mare poveste de dragoste.
În rolurile principale sunt Song Il-Kook, Han Hye-jin, Kim Seung-su, iar regia este semnată de Geun-hong Kim şi Ju-hwan Lee.
Cifrele serialului Legendele palatului: prinţul Jumong
Cu un buget estimat la 31 milioane de dolari, Legendele palatului; prinţul Jumong a fost, în 2006, cel mai urmărit serial dintre toate producţiile sud-coreene, în ţara de origine. Conceput iniţial în 60 de episoade, succesul răsunător pe care l-a avut în Coreea i-a determinat pe producători să mărească numărul acestora la 81. În Coreea, serialul a fost lansat în 15 mai 2006, dar drepturile de difuzare ale acestuia au fost achiziţionate, până în luna martie a aceluiaşi an, de televiziuni din 9 ţări: Japonia, Mongolia, Taiwan, Hong Kong, Vietnam, Singapore, Thailanda, Malaiezia şi Filipine. De asemenea, serialul a rulat şi în Canada, Marea Britanie, S.U.A., Coreea de Nord, Tanzania, Turcia, Uzbekistan, Kazahstan, Iran etc.